Serban Alexandrescu, seful Headvertising, nu este fan pro bono. Mai jos puteti gasi cateva milioane de motive. Exageram, sunt doar cateva sute. In ciuda lor, se implica, totusi, in astfel de proiecte.
Exista cateva conditii in functie de care isi alege cauzele:
1. Sa aiba legatura cu natura, pentru ca ea nu vorbeste si nu se poate ajuta singura;
2. Sa nu fie urgente;
3. Sa stie sa ceara ajutor;
4. Coeficientul de inima rupta.
Primul pro bono
Nu mai tin minte. Parca a fost o identitate pentru o gradinita. Sau poate coperta si catalogul celui de-al doilea (sau al treilea?) AdPrint. Sa ma pici cu ceara si nu mai tin minte.
Pe vremuri aveai timpi morti si voiai sa ti-i umpli cu chestii preferabil dragute. Sau macar folositoare cuiva la ananghie sau aflat la inceput, si pe care nu-l dau banii afara din casa.
Si, daca erai fraier si incepator, credeai ca e o mare treaba sa-ti cam dai singur brieful.
Acum nu mai ai nici "timpi vii", d-apoi timpi morti. Sa faci pro bono is a drag. Si nici nu prea poti face chestii dragute hingherit intre 2 deadline-uri "platnice". Pe graba, trebuie sa fii un mare meserias ca sa nu rasolesti lucrurile.
De asta ma tem cel mai tare; sa vina omul la noi ca la Maglavit si tu sa-l "rezolvi" prea rapid, intre un pitch la ciocolata aerata si o campanie pentru o vopsea cu ioni de cadmiu. Urasc sa mi se intample asta.
Proiecte in 2016
Din nou, habar n-am. Sper ca niciunul. Dar, de fapt, se prea poate sa fi facut, din nefericire. Pentru ca "pro bono" inseamna ceva pentru care nu primesti bani. Sau pe care nu faci bani. Ori, din punctul asta de vedere, orice pitch este un proiect pro bono. Dar asta e un lucru pe care luminile care conduc industria se fac ca nu il vad.
Sau proiectele cu fee-uri atat de mici si cu revizii atat de multe incat atunci cand tragi linie si aduni rezulta ca ai venit cu bani de acasa in loc sa fi facut niste bani. Asta e tot ceva pro bono (dar respectivii se supara daca le zici asta)
Intalnirea
Eu nu trag de nimeni sa il binefac cu forta. Deci, in rarele ocazii cand ne bagam la "cauze drepte", ne lasam fermecati de respectiva organizatie "in need".
Nu-mi place sa nu fie nevoie de noi. Daca ai nevoie de noi, vino si zi-ne "...Yo te necesito!" Stiu, suna aiurea si vanitos, dar e placut sa simti din cand in cand ca are cineva nevoie de tine. Macar atat, daca tot nu ne imbogatim.
Si mai conteaza - recunosc - si potriveala personala cu o cauza care chiar imi da ghes sa fiu "fraier" si sa scot timp din buzunar.
Tocmai de aceea, mie unuia imi plac mai mult chestiile legate de natura - ca n-are gura, nu poate vorbi, n-are personalitate juridica si nici degete opozabile. Oamenii se mai pot ajuta singuri dar natura n-are nicio sansa in fata noastra, maimute nebune si lacome ce suntem.
Probabil de aceea, singurul nostru angajament constant pentru a just cause din ultima vreme a fost WWF. Sunt organizati, au un mic buget, stiu despre ce vorbesc, au un plan. Deci chiar risca sa iasa ceva, nu muncim aiurea. Ceva ramane din munca noastra. Ceva se schimba. Nu e pentru portofoliu, e pentru ziua de maine.
De ce pro bono
Variabile: Timp disponibil, importanta perceputa, "posibilitatea de frumusete", impact plauzibil. Plus coeficientul de "inima rupta".
Cel mai important element? Din eterna triada "Bine, repede, ieftin; alege 2 din 3" rezulta ca daca un proiect e inerent "ieftin", atunci - pentru ca ne dorim sa iasa bine - nu poate sa fie si "rapid". Asa ca, daca oamenii respectivi se mai si grabesc, nici prin cap nu ne trece sa ne bagam.
Clientii
Nu-mi place deloc "gratuitatea" si ce face ea dintr-o relatie.
Cel mai nasol lucru atunci cand banii nu-si schimba stapanul este ca nu exista o responsabilizare a agentiei.
Cand nu sunt "responsabil", ma screm mai putin, aman, trag de timp, sunt lax cu brieful. De aceea, prefer sa iau putini bani dar sa-i iau.
Pentru ca de fapt nu exista "n-avem bani". Orice organizatie care chiar n-are niciun fel de buget nu poate de fapt sa faca niciun fel de mare branza.
Inseamna ca, daca intr-adevar n-au absolut niciun sfant, nu pot nici sa implementeze nimic - si atunci de ce sa ne scremem? They can't change shit. De ce sa ne agitam? Pentru portofoliu? Avem portofoliu. Pentru experienta? Avem experienta. Deci sau facem ceva care chiar schimba ceva sau ne vedem de biscuitii si colele noastre.
(Ciudat, marea majoritate a oamenilor care vin si ne cer sa muncim pe gratis sunt bine imbracati si au mancat in ziua respectiva. Multi au si un salariu OK de la ONG-ul respectiv.)
Pai si daca exista un bugetzel, atunci da-mi si mie o particica din el.
Nu inseamna ca sunt zgarcit, inseamna doar ca ma respecti; inseamna ca "din bucata ta de paine, ai hranit un om si un caine" - si mai inseamna ca m-ai responsabilizat, adica exact ceea ce voiam. Daca din cei 10 lei ai tai, mi-ai dat si mie 3 lei, stiu ce gaura ti-am dat in buzunar si atunci am sa ma agit in consecinta. Nu suma conteaza, ci faptul ca astfel intra un pic de seriozitate in relatie.
Dificultati
Dificultatea cea mai mare vine atunci cand esti incepator si inca nu stii ca un client pro bono se va purta exact ca orice alt client.
"Oh, he's gonna go easy on our asses, 'cuz he has no money..." Aha, keep on dreaming. Clientii nu se "modereaza" in functie de bugetul lor. Mai mult, unul obisnuit cu exercitiul comunicarii (pe bani seriosi) s-ar prea putea sa fie un client mai agency-friendly decat cineva care o face foarte rar sau care e debutant (cum se intampla deseori cu clientii pro bono).
Si ei au sa se suceasca, au sa re-briefeze, au sa se razgandeasca, au sa aiba 5 ture de modificari daca ii lasi, au sa dezbata conceptul acasa cu familia lor si au sa aiba dubii pe ultima suta de metri.
Asa ca, daca tot o sa trebuiasca sa treci prin fix aceleasi chestii ca la orice alt proiect "pe bani", macar asigura-te ca intr-adevar merita cu varf si indesat cauza respectiva si ca intr-adevar iti super-pasa de ea.
Iar portofoliul incearca totusi sa ti-l faci cu proiecte "pe bani". Ca sa nu dai faliment muncind pe branci dar pe gratis.