Cate opinii si puncte de vedere este nevoie sa cerem pentru a ne putea dumiri in chestiuni sensibile? "Cat mai multe" ar fi un raspuns. "Cat mai diverse" ar fi un altul. Insa adevarul este ca nu doar numarul si varietatea judecatilor conteaza, ci mai ales calitatea lor.
Astazi, ii avem de-a dreapta si de-a stanga temei noastre frumoase pe Mircea Craciun si Mihaela Neatu, doi Group Creative Directors de la Rusu+Bortun. E un dialog prolific si, as spune eu, sincer; dar sa nu va panicati daca la un moment dat veti da si peste cuvantul "penis", alaturat hulitului adjectiv "mediu". In contextul dat, e potrivit. Oarecum.
Deci, cum se spune la multinationala, "some key-takeaways": cat priveste echilibrul pe care o femeie-lider trebuie sa-l gaseasca intre job si familie, acesta nu e usor de dobandit. Asta una la mana. Iar doi, educatia este importanta. Va invit sa cititi raspunsurile acestui dynamic duo la restul intrebarilor noastre stingheritoare.
Baieti si fete. Sanse egale?
Mihaela: Pare ca avem sanse egale, mai ales daca ma uit la noi in agentie. E greu de zis cum stam in general, in lume, pentru ca depinde unde te uiti. Sunt tari in care situatia nu a evoluat si altele in care trendul feminist e deja mainstrem. Dar, oricum, pare ca publicitatea a ajutat feminismul inca la primul sutien ars – what a stunt!
Craciun: Io am crescut intr-o familie in care nu s-a vorbit niciodata despre egalitate intre sexe, ci s-a transmis aceasta valoare prin exemplele parintilor. Maica’mea muncea, taica’mio muncea. Maica’mea facea mancare, taica’mio facea mancare. Maica’mea facea curat, taica’mio facea curat. Asta pana cand si-au dat seama ca io si sora’mea suntem destul de mari (pe la vreo 10 ani, respectiv 9) incat sa ne ocupam de curatenie si sa ne spalam sosetele, la zolitor.
Deci cumva, io nu am privit niciodata femeile ca niste sub-oameni care trebuie tratati aparte pentru ca sunt mai slabi si mai putin inteligenti decat noi, barbatii.
Speta asta cu femeile mai putin creative cre’ca vine din toata perioada culturala a omenirii in care 99% dintre cei care produceau arta erau barbati (si nu doar arta, cam tot ce stim noi despre aproape tot a fost descoperit de barbati); femeile puteau fi maxim patroni ai artistilor, asta daca erau "vandute" de tatii lor unor familii de bogatani.
De prin secolul XIX femeile au pus si ele mana pe carte. Na, asta fiind parcursul antropologic al celor doua sexe, e normal sa fie imprimat un tip de comportament in genele barbatilor vs. genele femeilor (poate e o aberatie, dar nu-mi dau cu parerea intr-o revista respectabila de stiinta si tehnica). Pe scurt, io privesc portofoliul. Si apoi sufletul omului.
Evolutia
Craciun: Pai, noi si in advertising am emulat tendinte si apoi retete, asa ca o perioada au fost doar barbati la creatie, acum mai intrevezi si femei. In agentii de PR sunt mai multe femei, in agentii de btl sunt mai multe…barbati, cred; presupuneri dupa pozele de pe Facebook. Unele agentii au si caini si pisici, la asta am ajuns in prezent.
Factori de influenta
Craciun: Cine baga educatie in omuleti, aia sunt factorii de influenta. Dupa care, raionul secund in influenta, angajatorii. Angajatorii sunt si ei oameni cu o nesiguranta emotionala si cu niste arhetipuri in cap, care vor alege in functie de mixul dintre astea doua aspecte. Si de cat de bine stie angajatul sa minta.
Cum e cu meritocratia si discriminarea
Mihaela: Nu as putea decat sa speculez. Cel mai la indemana e sa spun ca am luat startul mai tarziu. Poate asta e. Sau poate e adevarat ca barbatii sunt mai creativi (era ceva legat de faptul ca isi petrec mai mult timp in starea de copil, sunt mai putin fortati de natura sa fie responsabili...). Dar astea sunt generalizari.
Pana la urma, poate ar fi bine sa nu mai gandim in binomul asta fetite-baietei, sa fim toleranti inca de cand ne punem problema in capul nostru.
Craciun: Pai, daca in departamentul de creatie ai mai multi baieti decat fete, sansele sunt mai mari pentru fete sa nu fie unse CD. Meritocratia intervine in practica, io aici debitez teorie (vorba vine teorie, e bla-bla direct).
La discriminare inconstienta nu ma pricep, doar la cea constienta ma pricep, cand plec de-acasa in weekend de multe ori doar ca sa faca nevasta-mea curat (multumesc mamica mea, multumesc taticul meu).
Prejudecati
Mihaela: Nu imi amintesc sa ma fi intalnit cu prejudecati. Am avut norocul sa lucrez cu oameni misto inca de la inceput: Liviu David, Costin Milu si acum Catalin, Marc, Craciun... de fapt, toti colegii. In general, oameni care judeca ce faci si nu ce esti sau ar trebui sa fii.
Craciun: Ca nu e la fel de desteapta ca un barbat.
Job. Familie
Mihaela: Aici mi se pare ca este cel mai complicat. Si ar fi de gandit cum adapatam sistemul astfel incat sa nu se mai puna problema de a alege – pentru orice om cu familie, femeie sau barbat. Nu stiu ce ar trebui facut, dar zic sa ne oprim si sa ne gandim.
Craciun: Or fi nevoite sa aleaga intre job si familie, nu stiu. E urat daca le impune cineva (barbat sau femeie), asta sau basta. Dar, daca sunt totusi nevoite sa aleaga, si sunt puse sa faca lucruri contrar valorilor lor morale, sa se uneasca intr-un sindicat.
"Pai ti-e usor sa vorbesti, ca tu esti barbat, nu ai parte de asa ceva, tu nu stii cum e, superficialule.” The fuck, asa m-am nascut. Cu penis. Mediu, cred. Poate e mic de fapt. Dar sotii, amantii, concubinii acestor femei ce fac? Cand vine aia acasa si-i zice ca uite cum sunt tratata, el ce face? Poate ca discriminarea vine de’acasa (ce truism, normal ca vine de acasa, din cei "7 ani de-acasa" se trage).
Problema: recrutare sau retention?
Mihaela: Nu e vina nimanui. Sa avem rabdare.
Craciun: Problema sta in oameni, nu in ceva care e abstract, gen “cultura organizationala”(da, stiu ca respectiva cultura e construita de oameni, dar aici ma refer la cat de usor poti sa intelegi o chestiune). Oamenii angajeaza, oamenii cresc, oamenii dau afara. De multe ori uitam ca in comunicare noi lucram cu oameni si pentru oameni.
Oamenii nu sunt roboti, oamenii au sentimente si povesti care ii face sa fie intr-un fel sau altul. Unii sunt mai emotivi, altii sunt mai rigizi. E foarte usor sa fii bulangiu cand esti intr-o pozitie de conducere. Cu cat esti mai putin bulangiu, cu atat sunt mai putine issue-uri.
Ce s-a facut, ce mai e de facut
Mihaela: Deocamdata, societatea pare ca nu are alt raspuns in afara de discriminarea pozitiva, care nu-mi place, pentru ca sacrifica individul pentru un bine general ulterior. Daca ma uit in jurul meu, pare ca lupta s-a terminat si cel mai greu acum e sa iesim din paradigma “noi si voi” in care am operat.
Dar mi-ar placea sa facem un efort si sa mergem si mai departe – ca sa mai si construim, sa colaboram, sa facem creatie.
Craciun: La noi nu stiu. Mi-a povestit nevasta-mea de miscarea Lean-in in timp ce-i preparam un aperol sprit, in mai multe seri. Legat de abordarea problemei, i-as incuraja pe toti cei care sunt in pozitii de conducere sa mearga la terapie, multa terapie cognitiv-comportamentala (aici vorbesc din experienta, nu mai e bla-bla).
Ce legatura are asta cu discriminarea femeilor in campu’ muncii creative din advertising si nu numai? Va las pe voi sa descoperiti, de orice sex sunteti.