Pe Hamid Nicola Katrib l-am descoperit, nici eu nu mai stiu cum, acum vreo sase sau sapte ani si mi-au placut din prima creatiile lui. Unde pana atunci nu eram cine stie ce om pasionat de design interior, am petrecut cateva ore pe site-ul lui, m-am uitat la proiectele la care lucrase si mi-am imaginat cum ar fi sa am o camera asa cum vedeam in fotografii.
Nici pictura nu ma atragea prea mult, dar imi amintesc ca am vazut un tablou pictat de Hamid si mi-am zis ca mi-ar placea sa am unul ca ala in camera mea.
Chiar daca nu ma pricep neaparat la design interior, creatiile lui Hamid inca ma bucura. Cand m-am gandit la un subiect editorial despre design interior, primul nume care mi-a venit in minte a fost al lui.
A fost o placere sa aflu mai multe despre cum si-a descoperit pasiunea. Am sa-l las pe Hamid sa ne povesteasca, deci:
Pasiunea pentru design interior
De mic copil eram fascinat de machetele de cladiri pe care le vedeam in biroul tatalui meu, el fiind inginer constructor la baza si dezvoltand proiecte rezidentiale si comerciale. Pe de alta parte, in copilarie ma distram in timp ce imi imaginam case pentru verisoarele mele.
Chiar si acum pastrez desenele cu casele lor, le pregateam inclusiv machete de carton. Apoi, pe la 12-13 ani, m-am apucat de pictura in ulei si eram foarte pasionat, imi doream sa devin pictor.
Cand a venit momentul sa discut cu ai mei despre drumul pe care o sa-l urmez in viata, nici nu s-a pus problema: am facut arhitectura de interior, iar pictura am studiat-o la facultate (n.r. – facuta in Liban) sau diverse ateliere de pictura din Bacau, unde veneam in vacante la bunici, din Liban.
M-am gandit ca , alegand arhitectura, pot sa imbin si sa-mi fie complementare ambele pasiuni. Si, din fericire, asa si este.
Revenirea in tara
Nu a fost o decizie radicala sa plec din Liban, unde am facut scoala si facultatea. Asa a fost sa fie. Am venit in Romania acum 8 ani, cand a decedat bunicul meu.
Atunci venisem doar pentru o saptamana si s-a intamplat ca in acel timp sa-l cunosc pe un fost coleg al tatalui meu care are firma de constructii si care dezvolta multe proiecte in Bucuresti si in tara.
Isi cauta la vremea aceea un arhitect de interior, asa ca ne-am intalnit, mi-a propus un salariu de 3 ori mai mare fata de cel pe care-l aveam in Liban, cu conditia sa raman in tara si sa incep lucrul in 3 zile.
Adica a trebuit sa ma decid peste weekend daca vreau sa incep o viata noua, de la zero, intr-o tara in care nu mai lucrasem si pe care n-o mai vizitasem de cand eram copil. Insa intotdeauna am simtit ca apartin mai mult de locul acesta decat de Liban, asa ca am luat decizia sa raman aici.
Am inceput o viata complet noua, cu oameni noi, eu fiind o fire care imbratiseaza schimbarile. Era totul foarte palpitant si interesant in fiecare zi.
Ce nu-mi placea atunci, totusi, era ca nu lucram pe proiecte cu bugete mari, care sa-ti permita sa arati ce stii sa faci, eram conditionat si de opinia altora care nu lucrau in domeniu, insa se ocupau de finisajele amenajarilor.
Pe deasupra, inca nu cunosteam furnizorii de specialitate din Bucuresti, faceam foarte multe eforturi pana gaseam ceea ce voiam. Daca gaseam!
Primul job si adaptarea la Romania
Primul meu job si singurul in Romania inainte sa lucrez pe cont propriu a fost la o firma de constructii si arhitectura din Bucuresti, unde se dezvoltau multe proiecte rezidentiale si hoteliere. Eu ma ocupam de partea de interioare, de restaurante si penthouse-uri.
Incetul cu incetul s-a evaporat tot entuziasmul si bucuria date de noua schimbare. Incepusem sa ma confrunt cu diverse probleme atat pe plan profesional cat si personal.
Pe plan profesional ma nemultumea faptul ca oamenii nu aveau deschiderea clientilor cu care lucrasem in Liban, nu dispuneau nici de bugete care sa permita sa duci intr-adevar proiectele la bun sfarsit asa cum au fost gandite de la inceput.
Cum nu locuisem niciodata in Bucuresti, nici pe plan personal nu era prea bine, fiindca nu aveam prieteni, nu stiam la cine sa apelez. Din fericire, sunt o fire foarte sociabila, asa ca lucrul acesta s-a rezolvat de la sine in cateva luni.
M-a ajutat foarte mult faptul ca, in domeniul meu de arhitectura de interior, piata nu era foarte bine dezvoltata in Romania, erau putini profesionisti care activau in acest domeniu. In plus, veneam cu o abordare si o serie de metode de lucru diferite fata de cele cu care erau obisnuiti romanii, iar acesta a fost un mare atuu pentru mine.
Asa am inceput sa fiu tot mai cautat, mi s-au propus proiecte foarte diferite. Toata aceasta diversitate te obliga sa evoluezi, sa nu te repeti, sa fiu in permanenta conectat la noutati, astfel incat sa ma ridic la inaltimea asteptarilor pe care le are fiecare client al meu.
Pe de alta parte, fiind o tara europeana, Romania imi permite sa calatoresc mai usor in alte tari, ceea ce functioneaza ca o mare sursa de inspiratie pentru mine in materie de arhitectura si design. Acest lucru este foarte important pentru orice persoana care lucreaza in domeniu, fiindca ii deschide noi orizonturi si o ajuta sa ai o gandire si abordare mult mai diversificate si coerente, sincronizate cu ce se intampla in toata lumea. Acesta e un mare avantaj fata de Liban.
Obstacole
Au fost mai multe obstacole si poate ca mai sunt si in continuare. Unul dintre ele este sa gasesc oameni cu care sa lucrez, iar aici ma refer la arhitecti angajati la birou.
Mi-am dat seama ca, de multe ori, am niste asteptari prea mari si niste standarde care implica experienta mai vasta si, implicit, pretentii financiare mai mari.
Apoi, uneori mi-e dificil sa gasesc colaboratori seriosi cu care sa lucrez la executia si realizarea proiectelor, sa adun o baza de persoane pe care sa ma pot baza pentru a duce proiectele la capat.
Am constatat, de-a lungul timpului, ca oamenii nu sunt roboti, asa ca nu te poti astepta la un randament constant si la fel de profi de la ei.
Designerii care te inspira
In general, sunt mare fan al designerilor francezi. De pilda, Alberto Pinto, care a murit acum 3 ani, e preferatul meu, pentru ca are o eleganta si o subtilitate aparte atat in amenajarile contemporane, cat si in cele clasice.
Viziunea lui denota un rafinament si o frumusete atemporale de fiecare data, are exact stilul acela usor si complicat in acelasi timp.
Ma regasesc in stilul lui si incerc in proiectele mele sa pun foarte mult accent pe accesorizare, pe faptul ca, oricat de impecabila ar fi structura casei, daca nu pui punctul pe i prin detalii, proiectul nu se completeaza armonios, iar rezultatul final nu e la fel.
Pasiunea pentru pictura
Cand eram copil, parintii „scapau” usor de mine: imi dadeau cateva creioane colorate si hartie! Puteam sa stau ore in sir sa desenez, eram foarte fericit in lumea mea.
Cand am intrat la scoala, profesorii de desen au observat diferenta dintre desenele mele si ale altor copii. Atentia la detalii, conturul, toate acestea corespundeau abilitatilor unor copii mai mari decat mine.
Cu timpul, deja reprezentam scoala in concursurile de desen interscolare si mereu mi se cerea sa fac desenele cu care se decora clasa pe tematici diverse. Eram foarte flatat si entuziasmat de ceea ce faceam.
Pana acum, am reusit sa fac in Romania doua vernisaje proprii, primul acum 3 ani si al doilea anul trecut. In plus, in fiecare casa pe care o amenajez se regaseste cel putin o pictura semnata de mine.
Imi este greu sa adun un numar suficient de tablouri pentru a face cate un vernisaj in fiecare an, asa ca imi propun sa le expun o data la 2 ani. Sper ca, in primavara lui 2016, sa reusesc sa fac urmatorul vernisaj.
Cel mai mult imi doresc sa expun in afara tarii – la Londra, Paris, New York, cred ca e visul oricarui pictor. De un an strang o baza de date cu galeriile din aceste tari, plus recomandari si alte informatii. Deja lucrez impreuna cu echipa mea sa trimitem portofolii si prezentari, in speranta ca se va concretiza ceva la un moment dat.
Proiectul cel mai drag
Mi-a placut foarte mult sa lucrez pe proiectul pentru Cabinetul DENTESTET 4 KIDS, specializat pe copii sub 14 ani, pentru ca era o noua provocare, cu o tematica diferita, ceva ce nu mai abordasem inainte.
Aveam de modelat un spatiu de 3 nivele, pentru a-l readapta pe programul si functionalitatea clinicii. Am avut mana libera sa creez tematici si decoruri pentru copii, am vrut sa explorez lumea aceasta intr-un fel nou, mai stilizat, dar jucaus, pentru a fi pe placul copiilor.
Am putut sa lucrez cu forme si culori diverse, exact asa cum imi place – ca un copil, dar cu experienta! :)
Dincolo de deadline-ul foarte scurt al acestui proiect, unde 70% din tot ce tine de amenajare a fost desenat special si facut la comanda, tot procesul a fost distractiv si frumos in acelasi timp.
Proiectul pe care ti-ai dori sa-l faci
Mi-ar placea sa fac un „boutique hotel” in Bucuresti, care sa respecte cu adevarat acest concept si sa functioneze ca un magnet pentru turisti.
In momentul de fata nu exista asa ceva la noi; sunt multe hoteluri care folosesc acest termen, insa fara succes. Inca nu a aparut un client care sa-mi ceara un asemenea proiect, insa sunt pregatit pentru el, oricand ar veni!
La ce lucrezi in prezent?
Acum lucram la mai multe proiecte rezidentiale in paralel, in diverse orase din Romania, cele mai multe dintre ele fiind in Bucuresti. Mai avem un proiect inceput in Sicilia si un apartament in Beyruth.
In paralel, lucrez de ceva vreme la o colectie proprie de proiecte si brand de mobila. Sper ca pana vara viitoare sa fie gata si sa-l pot lansa pe piata.
Planuri de viitor
Am multe planuri de vitor, imi doresc sa capat din ce in ce mai multa expunere, sa primesc propuneri de proiecte in afara tarii, sa devin vizibil pe plan cat mai larg.
De curand, proiectul meu pentru DentEstet 4 Kids a ajuns pe coperta unei publicatii sud-coreene de renume, precum si multe alte proiecte de amenajari ale mele, care sunt solicitate de o multime de case de editura chinezesti pentru a fi publicate in carti de design.
Imi doresc si sa-mi maresc echipa, sa reusesc la anul sa-mi expun picturile si in alte capitale europene, sa lansez colectia si brandul meu de mobila, pentru ca apoi sa-l duc mai departe, dincolo de granite!
