Dupa 15 ani, Activ Ad Communication este fortata sa isi reinventeze modelul de business, spune Roxana Dragomir (Managing Director): un model bazat pe conturi si specializari si mai putin pe proiecte.
O alta provocare este aceea de a gasi oameni pe partea vizuala, de a carei lipsa piata de publicitate din Romania sufera in prezent.
Istoria agentiei
15 ani am bifat anul asta, care au trecut parca intr-o clipita. Iar momente importante au tot fost, suficient de multe incat azi nici nu stim de care sa ne amintim mai intai. Sa nu credeti ca momentele au fost doar fericite, pe care sa le bifam festivist aici sau altundeva si apoi sa ne laudam cat de tari suntem.
Au fost si momente grele, insa credem ca tocmai ele sunt cele care ne-au intarit, ne-au tinut uniti, ne-au facut mai destepti si mai intuitivi. Pentru ca da, am invatat si in acest mod sa facem tot mai bine lucruri frumoase si necesare publicitatii acestor vremuri.
Dincolo de istorie, de business in publicitate, momentele importante sunt legate mai putin de rezultate financiare, cat mai ales de oameni si de clienti, care toti impreuna au scris istoria agentiei pe parcursul ei. O istorie cu chip si suflet omenesc.
Ce ne bucura acum cel mai mult este ca ne-am pastrat peste ani, prospetimea si agerimea cu care sa continuam sa navigam prin alte vremuri, alte proiecte, alte provocari publicitare.
Angajati
O agentie nici mica nici mare, depinde dupa ce criterii judeci. Actionand mereu ca o echipa coerenta, indiferent ca am fost peste 20, sau mai putini in vremurile de criza. Suficienti insa intotdeuna cat sa facem fata proiectelor si solicitarilor clientilor agentiei.
In ultima vreme parca ne simtim insa tot mai putini, mai ales pe partea vizuala, pentru a reusi sa facem fata pitch-urilor de la orizont, tot mai rare pentru noi pe conturi, campanii si specializari, dar tot mai dese si punctuale “pe proiect”. Desi pitch-urile au fost, sunt si vor exista in ADN-ul publicitatii, deci si al nostru, ele ar trebui sa aiba o justa masura.
Asa ca dupa 15 ani, agentia este practic fortata sa-si reinventeze modelul de business si functionare cum am mai spus-o la voi pe iqads.ro. De unde a rezultat nevoia de oameni ori specializari noi, ca sa reusim sa ne adaptam din mers si trendului de mai sus.
Departamente
Ca peste tot in alte agentii, departamentele clasice de Client Service, Creatie, DTP, Administrativ. Primele doua la usoara paritate numerica, avand in vedere ca la noi in agentie, pe Client Service, se lucreaza mult pe proiecte independente si deci volumul de accounting de agentie este mai mare. Desi creatia este dintotdeauna sufletul businessului.
Cel mai nou unit (nu i-as zice department) este in curs de gandire si facere. Este un unit de New Business care ne este impus practic de mersul pietei de publicitate locale si de volumul incercarilor “licitative” aparute in ultima vreme.
Comunicarea interna
Buna in general, fara incorsetari sau reguli stricte, in care oamenii sunt lasati sau chiar impinsi sa se exprime destept. Cu tensiuni inerente, de unde nevoia unor publicitari facilitatori prin jur care sa-si asume acest rol, sa nu zic acela de paratraznet.
Clienti
Lucram preponderent cu multinationale. Cu ceva exceptii in zona unor companii locale. Asa a fost inca de la inceput si s-a dovedit ca e bine.
Ne dorim acum sa ne apropiem insa mai mult si de branduri locale, carora sa le oferim un plus de vizibilitate in store si out store astfel incat sa le aducem mai aproape de clientii lor si, de ce nu, sa le ajutam sa se vanda mai bine.
Cred ca ne-am putea intelege si ca ar putea exista o chimie "locala". In acesti 15 ani am crescut si noi, si ei, umar la umar, iar acum a venit un moment cand lucrurile par ca s-au mai "copt" pe plan local. Vom vedea.
Cat despre chimia cu clientii existenti sau potentiali, noi spunem ca e vitala cum la fel de necesara este si transparenta in relatia respectiva. Avem ceva experiente interesante de buna chimie, de iti e si frica sa vorbesti de ea ca sa nu se strice cumva.
Cultura organizationala
Am spune mai degraba spirit de agentie decat cultura organizationala. Si in nici un caz nu am spune motto. Pentru o agentie medie romaneasca, eu as vorbi mai degraba de un crez publicitar.
Exprimat succinct in neaosa limba romana, pentru ca nu inteleg nici in ruptul capului de ce in ultima vreme mai toata lumea frazeaza mottouri in engleza, de parca am fi intr-o competitie de traininguri motivationale.
Scurt pe doi, crezul nostru ar putea fi foarte bine : “Si maine e o zi in publicitate. Bucura-te de ea!”
Provocari
Imi vin trei in minte. Care ar putea fi chiar patru, ca intr-un SWOT clasic, daca ma gandesc bine.
Gasirea a unui alt model de business, mult mai predictibil managerial si operational pentru Activ Ad , un model bazat pe conturi si specializari si mai putin pe proiecte. Este prima din provocari care este mai degraba o reactie fireasca la o amenintare a pietei de profil, pe care noi o resimtim de cativa ani si ce trebuia solutionata.
Dezvoltarea unei abordari digitale pentru fiecare membru al echipei si a competentei de a gandi pentru online. Asta ar fi o oportunitate in SWOT-ul nostru imaginar si pe care nici o agentie nu o va rata, deci nici noi.
Pe de alta parte nici online-ul nu ar trebui sa devina o obsesie, sau mai rau, o alta liniuta la care musai sa ne raportam, cum faceam mai deunazi cu ATL-ul si BTL-ul. Pentru inca ceva vreme online-ul va coabita zdravan cu offline-ul (inclusiv TV-ul), fie ca ne place sau nu.
In al treilea rand ne gandim serios sa gasim noi metode mai customizate de a atrage in agentie resursa umana pe partea vizuala, de a carei lipsa piata de publicitate din Romania sufera in prezent.
Scolile vocationale, alternative ori facultatile de profil vizual ne-au ajutat destul de putin in acest sens, pe noi sau pe altii ca noi. Eu ma tot intreb de ceva vreme unde sunt acei art directori, “iconici” le-as zice, ai anilor 2000?
Pentru ca ei si lucrarile lor ar trebui promovati infinit mai mult, in postura de mentori ai unei noi generatii tinere si nelinistite in grafica, design ori art direction. O generatie care are o mare nevoie de aceste modele, asa cum are si de talent sau istetime ca sa reuseasca in publicitate. Iata intr-adevar o provocare interesanta pentru Activ Ad.