Cand vine vorba de publicitatea pe bloguri, Daniel Amzar (Account Manager) si Radu Bucur (Senior Account Executive) fac o echipa de nedespartit la Free Communication. De nedespartit chiar si cand raspund la intrebarile IQads. Cei doi explica cum a evoluat colaborarea cu bloggerii romani, cum ii aleg pentru anumite campanii si care sunt riscurile si avantajele ei.
Selectia bloggerilor
Daniel: Traficul este important, mai ales daca resursele iti permit sa colaborezi doar cu un numar limitat de bloggeri intr-un anume proiect. Plus ca toti dorim rezultate maxime, asa ca numarul de cititori este cu atat mai important.
Continutul este la fel de important deoarece iti ofera un insight asupra cititorilor si te ajuta sa intelegi in ce context iti va fi pus produsul/serviciul/proiectul.
Numerele si traficul vor merge permanent mana in mana cu partea de continut pentru ca, din pacate, la final de zi, raportezi interactiune, engagement, dar si trafic.
Radu: Cred ca unul dintre cele mai importante criterii dupa care alegem bloggeri pe care ii propunem in proiecte de awareness este reputatia pe care si-au creat-o prin materialele pe care le publica.
Ma uit la stil, la cat de echilibrate sunt parerile, la cat de onesta si transparenta este comunicarea, la cum raspunde la comentarii. Cred ca un standard de calitate atrage automat un trafic relevant.
Nu tin neaparat sa vad cifre de audienta foarte mari atata timp cat vad ca publicul este de buna calitate si ca materialele publicate sunt sustinute si de alti influenceri.
Colaborarea
Daniel: Pana in prezent as spune inconsecventa si indecizia. Uneori pare ca se traseaza pe loc conditiile de colaborare, iar acestea sunt schimbatoare, uneori temperamentale.
Desigur, asta difera de la caz la caz. Exista exemple de bloggeri maturi, cu experienta, care actioneaza ca niste profesionisti dar, la polul opus, cei care mai au multe de invatat. Cu totii avem in aceasta relatie communicator-blogger.
Radu: In ultimii ani, bloggerii au investit foarte mult in partea de client service, care se traduce intr-o colaborare foarte usoara cu ei. Ma bucur intotdeauna cand vad proactivitate si initiative care depasesc asteptarile schitate in brief.
Poate cea mai importanta provocare vine din armonizarea asteptarilor clientului cu spiritul liber al bloggerului. Dar asta e rareori un impediment real, ci mai curand un proces de ajustare subtila a unor detalii.
Pentru noi, cel mai important lucru e sa cream campaniile si contextul care sa atraga in mod real interesul unui blogger, sa fie ceva potrivit cu personalitatea si cu afinitatile persoanei. Ne intrebam mereu "O sa ii placa sa se bage in campania asta? E pe stilul lui / ei?".
Avantaje si riscuri
Daniel: Avantajul major in opinia mea este plasarea "reclamei" intr-un context uman. Bloggerii care se pricep reusesc sa introduca produsul firesc, fara sa simti ca ar fi altceva decat continutul obisnuit. Iar asta nu inseamna ca ar vicia continutul obisnuit al blogului.
Este binevenita si marcarea cu P. Pana la urma ar trebui sa existe un dialog transparent blogger-cititor.
Fix evitarea acestui lucru poate vicia atat relatia dintre cei doi, si poate crea antipatie sau chiar repulsie fata de brandul promovat. Desi, stiti cum se zice there is no bad publicity, only publicity.
Radu: Un blogger bun aduce cu el o reputatie de care se bucura in mediul online. Sustinerea unei initiative, a unui produs sau serviciu vine la pachet cu acest bonus de credibilitate.
Un alt avantaj ar fi perspectiva autentica si mai ales subiectiva pe care o adauga bloggerul care completeaza foarte bine abordarea factuala pe care o obtinem prin demersurile de PR in media.
Iar un alt beneficiu important este faptul ca bloggerii colaboreaza foarte bine pentru evaluarea rezultatelor campaniilor.
Indicatorii veniti din interactiunea online ne permit sa invatam, sa masuram si sa adaptam constant campaniile pentru a atinge obiectivele de interactiune, expunere si reputatie.
Ati retras vreodata reclama de pe un blog?
Daniel: Nu am avut experiente neplacute pana acum. Cred ca tine de stabilirea clara de la inceput a termenilor si de gradul de maturizare a bloggerului.
Radu: Incercam sa ne asiguram ca toata lumea e confortabila cu abordarile inainte de a iesi cu mesaje online. Chiar daca se pot face ajustari, credem ca aceasta nu este cea mai profesionista abordare.
Cele mai notabile ajustari pe care ni le-am dorit in campaniile recente au avut de-a face cu moderarea comentariilor rasiste si xenofobe.