Comparatia lui Matei Psatta (Head of Social Media & Strategic Planning, iLeo) nu doar suna bine, dar are si o explicatie: mandria si raceala te surprind de fiecare data, desi apar cu ocazii bine definite. Si ce faci cand esti racit, dar ai la indemana o portavoce?
Cum se manifesta mandria nationala pe internet
Mandria nationala e ca o raceala - desi e sezoniera, pare o surpriza de fiecare data cand o 'contractezi' si te tine cel mult cateva saptamani.
La final, promiti ca o sa ai mai multa grija de tine, iar imediat dupa iesi la 5 grade in tricou si hanorac. Pe internet, e suficient sa te uiti la cum posteaza oamenii cand sunt raciti. Cateva postari in care se lamenteaza, primesc ceva sfaturi, are loc o scurta dezbatere, apoi toata lumea uita.
Romanismul online versus offline
Mai efervescent este cel online, doar in sensul in care online-ul iti ofera aceasta portavoce grozava. Stii senzatia aia cand pui mana pentru prima oara pe o portavoce? Iti vine sa tipi, nu sa soptesti :)
Mandria nationala: o chestie romaneasca sau destul de comuna si la alte natii?
E o chestie umana, trebuie doar sa te uiti in jur. Americanii mi se par cel mai bun exemplu de mandrie nationala pura.
Cel mai "mandru ca este roman" brand din acest moment
Top of mind - Pegas, pentru ca au o abordare sincera si moderna cand vine vorba de mandrie romaneasca.
Branduri si produse cu predispozitie catre romanism
Cele care au facut pop culture (Eugenia, Cico etc.) sau produse premium, poate chiar din zona de handmade.
Must-urile unei comunicare care se foloseste de mandria nationala
Sa nu fortezi insight-uri sau mesaje. Daca in alta parte reactia ar fi de indiferenta, pe un subiect de genul asta riscul e mult mai mare.
Vulnerabilitatile unei strategii care marseaza pe mandria nationala. Punctele forte
Imi vine in cap exemplul Napolact, cand au fost acuzati ca importa lapte din Ungaria. E genul de stire pe care nu vrei s-o vezi cand tu comunici "din inima Ardealului". Avantajul este ca e mult mai usor sa ai 'ambasadori de brand' atunci cand vorbesti despre mandria nationala.
Cat de actuala mai este o astfel de strategie
Intr-o piata saraca, aflata in curs de dezvoltare, unde multi oameni traiesc prin victoriile altora (vezi Simona Halep)? Foarte actuala.
Sloganul care reprezinta cel mai bine mandria nationala
Sloganurile care reusesc sa spuna mai mult decat simpla origine a produsului. Harley Davidson, spre exemplu, spune ca e American by birth. Rebel by choice.
Personajul din reclame care surprinde cel mai bine Romania
Nu pot sa nu-i mentionez pe Dorel, Ghita sau Magda Catone. Un exemplu mai actual mi s-ar parea Varu', a surprins perfect natura asta bisnitara a romanului :)
Exemple fericite de branduri straine care se folosesc de originea tarii lor
Harley Davidson, cum am zis mai sus. Precum si aproape orice brand german.
Cat de mandru te simti ca esti roman?
Sunt recunoscator, nu mandru, pentru ca orice s-ar spune, in Romania n-ai cum sa te plictisesti :)