(sau moartea meseriei de scrib, asa cum o stim) - DREPT LA REPLICA
Am citit deunazi un articol si am cazut pe ganduri. Era foarte romanesc - in tot ce avem noi mai schizofrenic si mai necurajos, ca natie si ca indivizi. Nu era numai un deserviciu adus copywriter-ilor si art director-ilor, oamenilor din publicitate sau oamenilor, in general. Dincolo de toate, era un elogiu adus limbajului nearticulat si 1984-ismului!!!

Articolul (“ Demitizarea creativitatii”) nu are nevoie de un drept la replica, pentru ca el insusi se autodesfiinteaza, atat prin metoda argumentarii cat si prin intentia ei.
Scopul (??) articolului pare sa fie acela de a ostraciza creativitatea, fie ca este vorba de publicitate sau de arta (e dat drept exemplu filmul).
Punctul de pornire este unul subred. si anume: REFERINTA. Am observat asta la multi oameni care scriu pe forumuri, critica romane sau filme, au pareri “personale” despre orice. Functioneaza chiar si in politica. Mi se pare ridicol si autoflagelant sa-ti incepi argumentarea printr-o destainure in confesionalul net-ului in care afirmi ca n-ai avut curajul sa-ti sustii punctul de vedere pana cand n-ai avut confirmarea unuia mai bazat. Validarea individuala nu este generata de simtul valorii cat de raportarea inferioara. Asa sa fie. Nevoia de alibi-uri e o trasatura nationala.

Premisa necesara si suficienta pentru pertinenta acestui articol pare sa fie cartea pe care a scris-o Ralf Langwost (ex-creative director) care in “How to catch the big idea” i-a intervievat pe cei mai buni 100 de creativi din lume timp de 7 ani.
Si scapa oare autorului (roman, de aceasta data) faptul ca “cei mai buni creativi din lume” ajung la acest statut in virtutea unor criterii pe care el insusi incearca sa le desfiinteze mai tarziu?
Exercitiu:
- daca in carte sunt intervievati primii 100 de creativi din lume
- criteriile prin care ajungi “cel mai creativ” sunt anulate (asa cum face A.R.)
atunci nici concluziile cartii pe care o iei drept referinta nu mai pot fi validate. Q.E.D.

Ca sa-si mai dea putin cu emisfera stanga in cea dreapta, A.R. ajunge si la argumente epidermice de genul “…au in nas cercelul care trebuie, marca de jeans-i cu tur lasat care trebuie…mai trage pe nas o doza….”. Indraznesc sa cred ca daca era vorba de o analiza lucida a unui fenomen care se petrece in agentiile de publicitate din Romania, sirul reason why-urilor ar fi fost mult mai lung si n-am fi ajuns la vestimentatie si la coafura. O viziune destul de putin liberala, pentru un scriitor care se pretinde a fi bine articulat.
Stimate domn, nimeni niciodata nu a indraznit sa se ia de creativitate (bine, bine…Inchizitia, dar as fi preferat sa nu dau acest exemplu). si stiti de ce? Pentru ca daca acum foarte multi ani un homo moronicus cavernis nu s-ar fi gandit “ ia sa merg eu numa’ pe labele din spate”, acum aceasta discutie nu ar mai fi avut loc. Asta a fost prima manifestare a creativitatii.
Fara devierile de la norma, n-ar exista progres, in orice domeniu, de la inginerie genetica la arta.
Ma intreb cum poate cineva sa faca apologia non-creativitatii? Fara aportul personalizat al fiecarui individ, intrega viata sociala ar fi redusa la acelasi schimb de informatie, fie ca este aghhghgh sau Ana are mere. Ce minte macabra si distopica si-ar dori ca lumea sa fie o perpetua redare clinica si foarte exacta a realitatii care la randul ei sa devina o relatare precisa a ceea ce traiesti in fiecare secunda? Un Escher lipsit de imaginatie si jovialitate care sa propuna un Humpty Dumpty cu veleitati existentialiste?

Sentintele autorului sunt definitive: viata, oamenii, consumatorii nu sunt creativi. Singurele resorturi intime care-i pot misca pe acesti zombie eviscerati de personalitate sunt adevarurile “dupa care trebuie sapat cu mintea, cu inima, cu sufletul, cu care creativul trebuie sa ajunga se se contopeasca”. Dincolo de faptul ca noi ii spunem simplu insight, trebuie sa recunosc ca aceasta efervescenta romantica era cat pe ce sa-mi stoarca o lacrima. Dar, inca o data, ma indoiesc de veracitatea ei: milioane de indieni mor in saracie dar se lasa fascinati de lumea sclipicioasa a Bollywoodului, dogmele si prozelitii graviteaza de multe ori in jurul ideilor care preced adevarul, fanii SF sau fantasy exista nu pentru adevaruri, ci pentru potentialitati.

Daca teoriile autorului legate de creativitate si ne-conformism ar fi aplicate, kitsch-ul ar fi supremul reper si reproducerea maximum de imaginatie.

Catre final, autorul ne loveste cu leuca in cap. De fapt, scopul intregii argumentatii era acela de a pune la zid ghosturile. Atunci de ce au mai fost consumati atatia pixeli intr-o pledoarie prolixa si fanatica? De ce nu ni s-a spus de la bun inceput ca cea luata in colimator era creativitatea incorect aplicata si nu creativitatea in general? Sau erau amandoua?
Daca articolul dvs. ar fi fost o reclama, ar fi fost exact genul de reclama in care dati cu pietre: falsa, egocentrica si esuata.

Bogdan Mirica
Creative Director Graffiti BBDO
Scriitor, pamfletar, editor si altele.